Andrei Crețulescu este unul dintre regizorii atipici, curajoși, care aduce pe marele ecran povești cu tușe noir, complete și complexe. Absolvent de Limbi Străine și cu un background de critic de film, a scris diverse articole pentru reviste culturale precum Dilema Veche, Observator Cultural, KinoKultura și Esquire. Totodată, a fost selecționer al festivalului de film București.
După scurtmetraje de succes, precum “Bad Penny“ (2013), “Kowalski“ (2014, „Cel mai bun scurtmetraj” la festivalul din Zagreb și în 2014 premiul „Cel mai bun regizor și cel mai bun actor” la festivalul de la Lille) și “Ramona” (2015, premiul Canal+ la Semaine de la Critique de la Cannes), în 2017 a debutat în lungmetraj cu “Charleston”, la care a lucrat peste patru ani.
Cel mai recent film al său, “Ext. Mașină. Noapte”, care a avut avanpremiera mondială la TIFF23, ar putea fi considerat un film despre cum (nu) se face un thriller, o producție a cărui parcurs a fost afectat de pandemie. Îl vom putea vedea pe marile ecrane din România din această toamnă.
“Charleston” este inspirat dintr-o poveste de dragoste a mamei tale. Pentru “Ext. Mașină. Noapte”, ce anume te-a inspirat?
Totul a pornit de la o poveste cumva inspirată de “Cireșarii”. De la asta am pornit, un scenariu cu 10 oameni care sunt blocați la o cabană, pe o furtună de zăpadă, afară e și o haită de lupi și lor e frig și le e foame și le e frică și ajung să se omoare între ei. Și când am scris filmul ăsta, așa l-am prezentat, cui a vrut să mă asculte, am zis că am vrut să scriu un fel de „Cireșarii pe cocaină”.
Ținând cont de faptul că tu ești critic de film la bază, cât de critic ești tu acum cu versiunea finală a filmului?
În primul rând, filmul e critic cu el însuși, mi se pare mie. Am zis că, dacă ne jucăm la nivelul ăsta meta despre facerea unui film, trebuie să fim onești. Filmul este în mod evident, autocritic, autosatiric. M-am pus singur în postura de a satiriza un film fix în timp ce-l făceam. Și am mai zis că dacă stăm și ne jucăm de-a cinemaul, în primul rând trebuie să fim foarte cinstiți, tocmai pentru că cinemaul minte. Și trebuie să fim, musai, autoironici. Noi am făcut un film care e în același timp un film, un thriller, making-of-ul unui thriller și îndrăznește un pic să fie și cronica propriului film. Mihai Chirilov a spus cel mai bine – că e un soi de discurs meta. Mie îmi e tot timpul teamă de etichete, mai ales în cazul acestui film, care în loc să pună etichete, mai degrabă le dezlipește. Mi-e teamă să nu fie considerat un film pretențios, sper din suflet că nu este. E ultimul lucru pe care mi l-am dorit..
Am observat că toate filmele tale de până acum au o tușă de film noir. Pe viitor rămâi tot în zona asta?
Ai să râzi, da. După filmul ăsta am prins un pic de curaj…Toate filmulețele de până acum erau conceptual la fel. Fiecare pauză, fiecare replică, fiecare oftat, fiecare era în scenariu. De asta și râdeam cu oamenii ăștia minunați, care îmi sunt prieteni, înainte de a-mi fi parteneri și echipă, că știm foarte bine că atunci când facem un film cu Andrei nu se schimbă o replică sau un cuvânt. La filmul ăsta am descoperit o libertate de care eu nu mă credeam capabil. Există un monolog pe care l-am rescris împreună cu Rodica (Lazăr), e prima oară când se întâmplă în toată istoria noastră comună, i-am lăsat foarte liberi, pentru nivelul nostru e foarte multă improvizație în film – în contextul în care până acum nu exista deloc. Și libertatea asta mi-a dat curajul să mă gândesc că orice aș face de acum încolo, trebuie să se lege cumva de “Ext. Mașină. Noapte”. Am o idee pentru o melodramă noir, dar în același timp, nu poate să nu fie o deconstrucție, cumva. E tot ce pot să spun acum.
Bănuiesc că monologul e cel din mașină din secvența trei, iar răul lui (Dorian) Boguță din mașină chiar era rău pe bune?
Da, Dorian nu a suferit în viața lui de rău de mașină niciodată până la filmul ăsta. Inclusiv lui Șerban (Pavlu) i-a fost rău. Secvența din mașină e filmată exact așa cum o vedem în film. Am filmat pe serpentine, nu în studio, cum făcea Hitchcock pe vremuri, pe drumul de la Sinaia la Cabana Bolboci. Am filmat pe un drum de munte, Șerban a condus mașina chiar el, nu am avut platformă. Ceea ce vedeți, chiar asta am făcut. Așa cum Rodica (Lazăr), în partea finală, conduce chiar ea mașina, pe un întuneric beznă. Sunt foarte, foarte norocos de actorii ăștia, care pe lângă faptul că-mi sunt prieteni, sunt minunați, talentați, inteligenți, curajoși și sunt niște oameni foarte buni. Am mare noroc că există în viața mea.
Ai spus la un moment dat într-un interviu că ai putea să trăiești fără cinema, dar nu și fără muzică. Încă mai crezi asta?
Probabil că mă alintam un pic. Eu funcționez cu muzică, așa am fost de când eram foarte, foarte mic. Dar și cinema-ul a venit foarte repede. Părinții mei s-au ambiționat să îmi arate filme de când eram mic, au jucat la risc. Și bine au făcut. Ei m-au învățat ce înseamnă actori, ce înseamnă regizori. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am învățat de la ei care îmi folosesc astăzi, după atâția ani. Mă refer strict la privitul unui film, nu la altceva. Drept pentru care am prins curaj și i-am arătat Alexandrei (fetița lui Andrei) filme la vârsta la care nu prea arăți filme unor copii. Dar eu m-am gândit că mai bine mai devreme decât mai târziu. Așa că Alexandra deja a văzut filme de Buster Keaton, Chaplin, Tati. Și desene animate desigur – Toy Story, Wall-E, Ratatouille..
Tu îți amintești ce film ai urmărit prima dată?
E foarte posibil ca primul film văzut să fi fost unul de război, la televizor. Asociez filmele de război cu mersul cu tata la cinema, așa cum asociez filmele italienești cu mersul cu mama la cinema. De altminteri, prima secvență din “Ext.Mașină.Noapte”, secvența din cabană, e inspirată de una pe care am văzut-o de nenumărate ori în filmele de război de când eram mic, în care avem o mînă de oameni trimiși într-o misiune, au un trădător între ei care colaborează cu naziștii și în momentul în care află cine e trădătorul îl leagă și îl interoghează. Și practic asta e inspirația pentru prima secvență din film.
Dar primul film văzut la cinema a fost “Flic ou Voyou” cu Belmondo, care la noi s-a chemat “Polițist sau delincvent”. Așa-mi place să-mi amintesc.
Chestionar rapid:
Regizorul favorit: Billy Wilder
Un scenaristul de a cărui scris ești pasionat: Emeric Pressburger, David Mamet, I.A.L Diamond
Locul în care aș vrea să mă întorc: Cap d’Antibes
Cafea sau ceai: ceai, în amintirea bunicului meu, care m-a învățat ce e ceaiul, când trebuie băut, cum trebuie băut și cu cine trebuie băut
credit foto imagine principală: Adi Tudose
- Interviu – Olimpia Melinte: “Poezia îți salvează sufletul”
- Interviu – Andrei Crețulescu: “La filmul ăsta am descoperit o libertate de care eu nu mă credeam capabil.”
- Interviu Irina-Margareta Nistor: “Aș lua cina cu Victor Laszlo”
- Filmele indiene au luat cele mai importante premii la TIFF.23
- Actori, regizori consacrați și vedete: cine sunt invitații speciali de la TIFF.23
La Cine Fille 